Rolul femeii în Biserică

Viața parohiei Mai 8, 2012

Rolul femeii în biserică

 „Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” (Facere 2:7)

„Domnul Dumnezeu a zis: Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Facere 2:18)

„Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.  Din coastă pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.  Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, Femeie, pentru că a fost luată din Om.” (Facere 2:21-23)

Rabinii iudaici spuneau că „Dumnezeu nu a făcut-o pe femeie din cap, pentru ca ea să nu devină mândră; nici din ochi, pentru ca ea să nu poftească; nici din ureche, pentru ca ea să nu fie curioasă; nici din inimă, pentru ca ea să nu fie geloasă; nici din mână, pentru ca ea să nu fie lacomă; nici din picior, pentru ca ea să nu fie băgăcioasă; ci din coastă, care a fost întotdeauna acoperită,” (Edersheim, 1957, 146) indicând modestia care trebuie să o caracterizeze.

Portretul divin al femeii, aşa cum este pictat în pânzele Biblice, este într-adevăr remarcabil. Naraţiunea din Geneza oferă impresia că Eva, ca şi apogeu al săptămânii creatoare, a fost o bijuterie culminantă în lucrul manual al lui Dumnezeu.

Domnul Iisus a acordat o mare valoare femeii, tocmai în perioadă când din punct de vedere al culturii romane şi iudaice, femeia era considerată a fi inferioară bărbatului, sau un bun ce aparţine acestuia.

În lumea greacă antică, femeile erau considerate inferioare bărbaţilor. Aristotel a privit femeile ca fiind undeva între sclavi şi oameni liberi. Soţiile trăiau vieţi de izolare şi de sclavie.

În Roma, femeile se bucurau de o libertate practică mai mare decât în Grecia, deşi nu legal, dar imoralitatea era evidentă. Castitatea şi modestia erau practic necunoscute printre femei Romani 1:26. Soţiile erau cu adevărat persoane de clasa a doua; mai multă onoare se arăta faţă de amanta bărbatului decât faţă de soţia sa.

Deşi opinia iudaică despre femeie din timpul lui Hristos avea nevoie de o îmbunătăţire considerabilă – rugăciunea de dimineaţă a unui evreu exprima mulţumiri lui Dumnezeu că el nu este nici unul dintre Neamuri, nici un sclav, sau o femeie – astfel de atitudini erau rezultatul influenţelor păgâne.

În timp ce femeile erau într-un fel inferioare din punct de vedere legal sub legea lui Moise, practic vorbind, soţiile şi mamele din Israel se bucurau de cea mai mare demnitate. Mamele trebuiau onorate (Ieșire 20:12) şi răzvrătirea împotriva mamei sau arătarea unei lipse de respect faţă de ea era o ofensă foarte serioasă şi putea să fie pedepsită cu moartea (Deuteronom 21:18; 27:16).

„Deşi femeia evreică era sub autoritatea tatălui ei şi mai târziu a soţului ei, ea se bucura de o libertate considerabilă şi nu era închisă în harem... Deşi în mod obişnuit femeile nu moşteneau proprietatea, în cazul unei case fără băieţi, fiicele o puteau moşteni (Numeri 27). Aceasta era o lume a bărbatului, dar legea evreiască proteja persoana femeii. Violul era pedepsit. Prostituţia era interzisă” (Lewis, 425).

Edersheim a punctat faptul că soţul evreu era obligat să o iubească şi să o stimeze pe soţia sa, să o susţină în mângâiere, să o răscumpere dacă ea a fost vândută ca sclavă, şi să o îngroape, cu această ocazie chiar şi cel mai sărac trebuia să aducă cel puţin două fluiere de jale şi o bocitoare. El trebuia să o trateze pe soţia sa cu politeţe, pentru că lacrimile ei chemau jos răzbunarea Divină.

Dacă se obiectează că practica poligamiei din Vechiul Testament, alături de uşurinţa divorţului pentru bărbaţi, o puneau pe femeie într-o stare de defavorabilă, se poate răspunde că astfel de lucruri au fost tolerate, datorită „împietririi” inimilor din Israel (Matei 19:8).

Tocmai în această perioadă Domnul Iisus a recunoscut rolul distinct al bărbatului şi al femeii, redând astfel respectul şi demnitatea cu care a fost creeată la început femeia. De fapt Domnul Iisus le spunea contemporanilor Săi:” La început nu a fost aşa!”

Evans spunea: Termenii în care Iisus a abordat femeile au fost “revoluţionari” pentru timpul Său.

Mântuitorul a sfidat deschis atitudinile din zilele Sale în tratarea Sa în mod frecvent cu femeile. El a conversat cu o femeie la fântâna lui Iacov (o Samariteană la acea fântână!), un lucru care i-a şocat chiar şi pe ucenici (Ioan 4:27). El a refuzat să se plece la presiunile Fariseilor ca să evite femeia păcătoasă care a uns şi a sărutat picioarele Sale sfinte (Luca 7:36). Femeile evlavioase erau în numărul celor care i-au slujit lui Hristos (Luca 8:3), unele dintre ele L-au însoţit chiar la piciorul crucii (Ioan 19:25).

Cei care L-au urmat pe Domnul Iisus au fost atât bărbaţi cât şi femei, iar dintr-o examinare atentă a Scripturii reiese rolul important în slujire pe care l-au avut femeile.

Un istoric a observat că „Felul în care Biserica a început să ridice femeia în privilegiu şi speranţă a fost una dintre cele mai promptă şi mai frumoasă transformare din acea pacoste de păgânism. O astfel de transformare a impresionat chiar şi lumea păgână; Libanius, un scriitor păgân, a exclamat: „Ce femei au aceşti creştini!”

Prin proiectul divin, bărbatul trebuie să fie „capul” femeii – în societate, în biserică, şi în cămin (1 Corinteni 11:3; Efeseni 5:22–24). Această gradare a autorităţii se bazează pe două temelii: prima, alcătuirea originală a sexelor aşa cum au fost create; şi a doua, rolul femeii în Cădere.

Aceste fapte nu sugerează faptul că femeia este inferioară bărbatului, ci ele au înţelesul (pentru cei care respectă mărturia Scripturii) că ea este subordonată în rang bărbatului. Trebuie să subliniem că aşa cum supunerea lui Hristos faţă de Tatăl nu a implicat o pierdere a demnităţii (Filipeni 2:5–11), la fel este şi în cazul supunerii femeii faţă de bărbat.

Astăzi biserica creştină se confruntă cu trei curente despre slujirea femeii în biserică.

1. Bărbaţii nu recunosc în nici un fel slujirea femeii în biserică şi o dezaprobă total, fără nici o excepţie, având ca motto versetul” femeia să tacă în biserică”.

Nerecunoscând astfel rolurile distincte cu care au fost create la început bărbatul şi femeia, ducând astfel la “mişcarea antifeministă”.

2. Ordinarea femeilor, unde unii teologi susţin că astăzi în biserică slujirea femeii este fără limită. Astfel astăzi avem femei pastor, femei conducător de biserică... şi motto-ul lor este că orice limitare cu privire la slujirea femeii în biserică derivă din tradiţie şi nu din Biblie.

3. În timp ce există două extreme pentru slujirea femeii în biserică, în care unii consider că femeile nu au deloc acces în slujire şi alţii care consider că nu există limite în slujirea femeii în biserică, există echilibru Bibliei, care ne arată adevărata slujire a femeii atât în biserică cât şi în afara ei.

Chiar în contextul echilibrului Bibliei, există posibilităţi nelimitate de slujire pentru femeia creştină. Există atâtea lucruri de făcut în misiunea Evangheliei, încât este imposibil ca ele să fie realizate numai de bărbaţi. Milioane de oameni au nevoia să asculte Evanghelia şi majoritatea sunt femei şi copii, există atât de mult de făcut pentru răspândirea Evangheliei, că nici o femeie creştină nu ar trebui să se teamă că nu există loc pentru ea în slujire.

Locuri unde femeile creştine alături de bărbaţi creştini pot să slujească răspândirea Evangheliei.

1. Rugăciunea. Fără rugăciune lucrarea Evangheliei nu v-a avansa. Dacă în practică noi punem rugăciunea la sfârşitul priorităţilor noastre, atunci spunem că ea nu este crucială. Câtă nevoie este astăzi de revitalizarea vieţii de rugăciune în biserică! Exemple de femei ce slujeau prin rugăciune.

- Ana proorociţa, fata lui Fanuel; (Lc 2:36-38)

- Femeile stăteau în rugăciune;( F.Ap. 1:13-14)

- Maria, mama lui Marcu; (F.Ap. 12:12)

2. Ajutor potrivit pentru care este în lucrare. Ca şi soţie creştină, ea poate să aibe un impact deosebit prin comportamentul şi cuvântul ei celor din jurul ei.

- Tit 2:3-5; femeile mature în credinţă au responsabilitatea de-a învăţa pe cele tinere cum să trăiască o viaţă de evlavie.

- În bisericile creştine, cei mai mulţi membrii sunt femei şi e mare nevoie de femei mature evlavioase care să înveţe pe tinerele femei, viaţa de credinţă.

Priscila este un exemplu de soţie care-şi ajută soţul- Acuila, în lucrare.F.Ap.18:26; Rom 16:3-4.

3. Rolul de soţie şi mamă. Femeia creştină în rolul de soţie şi mamă, poate avea un rol important în istoria mântuirii, soţului, copiilor şi a multor oameni.

Exemple de femei mamă şi soţie care au avut un rol important în mântuirea altora.

- Ana; mama lui Samuel

- Rut; mama lui Obed; bunicul lui David

- Maria; mama Domnului Iisus

- Eunice; mama lui Timotei

- Mama lui Ruf şi Pavel; (Rom 12:13)

Astăzi sunt multe mame şi soţii care au un impact deosebit asupra soţiilor şi asupra copiilor lor şi ne sunt necunoscute nouă, dar sus în ceruri ele vor fi descoperite şi făcute cunoscut tuturor. Este o tragedie, că astăzi rolul de soţie şi mamă a femeii este văzut doar ca un rol secundar.

4. Slujirea copiilor în biserică. Astăzi bisericile au nevoie disperată de femei creştine care să înveţe copiii calea mântuirii. Avem nevoie de femei creştine care să iubească copiii şi să se ocuope de ei prin învăţătură şi exemplu.

5. Prin daruri specifice, pe care le-au primit de la Dumnezeu.

- Scrierea de literatură creştină

- Mărturii personale, atât în biserică, cât şi în afara ei

- Slujirea în organizaţii creştine

- Slujirea bolnavilor, bătrânilor

- Lupta împotriva avorturilor, pornografiei

- Răspândirea de literatură creştină

- Ajutând pe cei în nevoi material

- Slujind în închisori, în orfelinate

- Susţinând financiar, biserici, asociații creștine

Biblia vorbeşte despre femei care au slujit în biserica primară:

- Febe –Rom 16:1-2

- Persida- Rom 16:12

Femeile lui Dumnezeu au o contribuţie vitală la împărăţia lui Hristos pe pământ. Fie că ele continuă persistent în rugăciune (Fapte 1:14), făcând fapte bune şi caritabile (Fapte 9:36), arătând ospitalitate (Fapte 12:12; 16:14; 1 Timotei 5:10), învăţând pe alţii Cuvântul în armonie cu autoritatea divină (Fapte 18:26; Tit 2:3, 4), fiind soţii bune (Proverbe 31:10), educând copii evlavioşi (2 Timotei 1:5; 3:14, 15), sau îndeplinind diverse sarcini lăudabile, haideţi să „să ne sculăm şi să le numim binecuvântate.”

Dumnezeu a pregătit pentru femei slujiri specifice în funcție de creşterea lor spirituală.

Astfel de slujiri zidesc Biserica- trupul lui Hristos, aşa încât Biserica să-şi poată îndeplini cu adevărat menirea să în lume.