Biblioteca parohială, mijloc de misiune în parohie

 

Inalt Presfintite Parinte Mitropolit,

Preacucernice Parinte Protopop,

Preacucernici parinti,

 

Motivul stravechi din cunoscuta “Predoslovie” la “De neamul moldovenilor”, a lui Miron Costin: „Căci nu e alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbava, decât cetitul cărţilor”, pare să nască un zâmbet de o adâncă melancolie, într-o epocă în care internetul concurează Galaxia Gutenberg, cea care, cu mai bine de cinci secole în urmă, prin invenţia tiparului, a produs primul mare pas al revoluţiei culturale.

Cartea tipărită s-a substituit treptat cărţii manuscrise.

 

Câtă implicare însemna imprimatul unei cărţi mărturisesc versurile Mitropolitului Antim Ivireanul, versuri aflate la sfârşitul Evangheliei din 1697, ieşită de sub tiparniţa de la Snagov. Tiparul a dat aripi cuvântului, care intră ca o lumină în sufletele deschise cunoaşterii.

Concurat la început de cinematograf şi de radio, tiparul, respectiv cartea tipărită pe hârtie are acum un acerb concurent - internetul. Şi cartea tiparită şi internetul sunt cuceriri fundamentale ale ştiinţei. Important e să cunoaştem semnificaţia, locul, rolul fiecăreia dintre ele în formarea şi în educarea copilului, a tânărului, a adolescentului, a adultului.

 

Prima reacţie a oamenilor în contact cu ideea înfiinţării unor biblioteci poate fi surprinsă de întrebarea oarecum legitimă: la ce bun? Legitimă zic, deoarece astăzi lumea nu mai citeşte iar dacă citeşte o poate face lejer de pe Internet sau din alte surse mai accesibile. În general după 1990 spaţiul cultural românesc a cunoscut o inflaţie de edituri şi publicaţii şi, în acelaşi timp o reducere a numărului de cititori, care au devenit şi mai pretenţioşi ca înainte.

Faptul în sine denotă o criză culturală de la care nu face excepţie nici spaţiul bisericesc. Publicaţiile bisericeşti au reuşit să se impună pe un anumit segment de piaţă, dar ocupă de cele mai multe ori o nişă destul de redusă în cadrul mult mai larg al cititorilor fideli.

Aplicând un chestionar la un eşantion de elevi dintr-o unitate de învăţământ de elita, care avea ca problematică întrebarea „de ce nu mai citesc adolescenţii?“, am primit răspunsuri dintre cele mai diferite. Cele mai multe însă au fost astfel grupate:

-programul de şcoală (7 ore de curs pe zi) nu le permite să mai citească;

-familia nu le poate asigura nici un sprijin, în cele mai multe cazuri;

-preţul cărţilor este foarte ridicat;

-televizorul şi internetul le oferă mai rapid informaţii de actualitate, dar şi referate care să le rezolve temele;

-succesul imediat nu îl asigură lectura, ci afacerile;

-modelele promovate, de succes, nu sunt cele culturale.

 

Importanţa lecturii şi rolul ei în dezvoltarea capacităţilor de comunicare creativă este mai mult decat evidentă într-o „societate în derivă”.

Şi nouă preotilor,  ni se potrivesc de minune mărturisirile unui om de cultură prezent la un târg de carte: „Există un destin al cărtii, al literaturii şi toţi cei prezenţi aici avem datoria morală şi profesională să susţinem prin toate mijloacele acest destin”. Timpul a dovedit că bucuria de a citi, plăcerea şi gustul rafinat, satisfacţia pe care ţi-o poate da lectura este „darul“ celor „aleşi”.

Intelectul, spontaneitatea, vocabularul, perspicacitatea, capacitatea de comunicare se dezvoltă in special citind. La vârsta copilăriei şi a adolescenţei un rol fundamental în educarea tinerilor în spiritul valorilor culturale îl au: familia, şcoala, societatea, mass-media şi nu în ultimul rând biblioteca.

Ceea ce era foarte caracteristic pentru Antichitate şi oamenii moderni nu au ajuns să realizeze încă este faptul că bibliotecile publice erau de multe ori unite cu termele. Grija de trup fiind unită cu grija de suflet, se realiza acea armonie a facultăţilor fizice şi morale,care a rămas un ideal rar atins în educaţie.

Cine vrea să evolueze cultural, intelectual se poate împlini deprinzând tehnica lecturii active, care deschide mintea şi sufletul, ordonează şi provoacă la modul creaţiei gândirea, dezvoltă vocabularul dar şi capacitatea de comunicare.

Bilbiotecile au fost create pentru a lumina. În trecut, doar un cerc redus de învăţaţi aveau acces la cărţile bibliotecilor din Atena sau Alexandria. În aceeaşi logică se înscriu şi bibliotecile parohiale.  Şi acestea trebuie să lumineze şi în plus: să orienteze. Biblioteca parohială vine cu mărturisirea modestă a unei alegeri, a unei direcţii, a unei orientări. Acest lucru este vizibil din chiar denumirea ei: biblioteca parohială.

Bilblioteca parohială este un spaţiu aparţinând unei comunităţi de credincioşi care are nevoia unei informări şi a unei formări predilecte. Predica NU este suficientă, cateheza NU este suficientă, dacă acestea nu sunt dublate de o lectură particulară făcută la recomandarea, sub orientarea Bisericii. Aşa cum rugăciunea publică necontinuată de cea de acasă nu se menţine, tot aşa predica necontinuată de citire se uită… Un om care apelează la biblioteca parohială apelează la o slujire a Bisericii care doreşte să-l mântuiască mai presus decât a-l informa.

Mai multe prevederi ale Statutului BOR vorbesc despre bibliotecile parohiale în sensul organizării şi a menţinerii lor.  Este de datoria preotilor de a crea şi menţine rolul formator al acestor biblioteci deoarece ele pot deveni simple muzee. O biblioteca nevizitata şi tratata cu indiferenţă este la fel de inutila ca o bilbliotecă inexistentă. Importantă este înfiinţarea acestei biblioteci dar este important şi impactul acesteia în parohie. Pentru a infiinta o biblioteca parohiala nu ai nevoie de spatiu urias mai ales cand crestinii iau cartile acasa pentru a le citi. La început este necesar un spaţiu nu prea mare (uneori este suficient un dulap de mărimea unui şifonier obişnuit) în care se pot depozita respectivele cărţi. Acesta poate fi ţinut oriunde în biserică, fără să deranjeze prea mult. Asta în cazul în care parohia nu are o casă de praznice sau un ceva mai complex şi mai potrivit pentru astfel de necesităţi.

         

Impactul acestui dulap asupra vieţii bisericeşti din parohie poate deveni unul notabil dacă parohia se îngrijeşte de obţinerea unor carti care sa aiba impact asupra oamenilor simpli, a copiilor dar si a celor intelectuali, toti trebuie sa aiba posibiltatea de a gasi carti la biblioteca parohiala carti duhovnicesti pe masura intelectului lor.

Cărţile simple fac bucuria unei biblioteci a parohiei. Biblioteca este o realitate vie care ţine pasul cu problemele imediate ale sufletului omenesc. Vieţi de sfinţi, sfaturi simple ale unor mari duhovnici, comentarii accesibile ale Scripturii, sintagme din cugetările Părinţilor din vechime, cam aşa ar suna profilul unei biblioteci parohiale serioase.

Exemplu practic: Biblioteca unei parohii are toate revistele centrale bisericeşti din sec. 19 până în prezent şi câteva cărţi cu sfaturile Părintelui Cleopa. Deşi vechi, revistele sunt neatinse, pe când cărţile Părintelui Cleopa au necesitat mai multe straturi de scotch pentru a fi reparate. Şi asta din cauza folosirii intense a acestora de către credincioşi. Morala?  Piaţa este marcată întâi de necesităţi şi mai apoi de ofertă.

Orice carte trebuie introdusă nu numai în registrul de evidenţă ci şi prezentată credincioşilor adunaţi la Vecernie sau Sfânta Liturghie. O simplă prezentare poate stârni interesul celor prezenţi tot aşa cum o simplă afişare poate deveni neinteresantă. Asta înseamnă însă că preotul însuşi trebuie să o citească, să-i sesizeze potenţialul misionar şi să-i recenzeze cuprinsul. Altminteri nu poate vorbi despre ea cu căldură. Şi unde nu este căldură nu se poate face nimic.

Exemplu: o carte destul de voluminoasă şi cu  un preţ destul de mare şade nebăgată de nimeni în seamă în pangarul unei mănăstiri. Un singur cuvânt de maximum 10 minute la sfârşitul Liturghiei duminicale face ca cele câteva zeci de exemplare să se epuizeze într-o oră. Secretul? Cel care prezentase cartea o citise în decursul săptămânii anterioare.

 

În vremurile noastre nu se mai poate concepe catehizare fără o lectură minimă din partea credincioşilor noştri, nu numai în mediul urban, ci şi în cel rural. Este adevărat că la oraş credincioşii au condiţii mai prielnice în acest scop, dar şi creştinii de la sate trebuie să citească măcar Sfânta Scriptură, dacă nu şi alte cărţi de căpătâi ale creştinului, ca de pildă Catehismul, Vieţile Sfinţilor etc.

 

 Desigur, întotdeauna şi-n tot locul au fost preoţi care s-au străduit să faciliteze procurarea cărţilor pentru creştinii iubitori de lecturi evlavioase, aşa încât nu prezentăm acest aspect ca pe o noutate. Atenţia spre care trebuie să ne concentrăm astăzi cu mai mare solicitudine este legată de faptul că sau înmulţit într-un chip fără precedent cărţile eterodoxe, pe care sectarii le împart gratuit, peste tot: pe stradă, în parcuri, în pieţe, în cutiile poştale etc. Astfel, dacă nu-i vom ajuta noi pe creştinii noştri să citească literatură ortodoxă, o vor citi numai pe cea sectară şi, neavând termeni de comparaţie, vor risca să ia de bună învăţătura greşită. Cum mulţi dintre creştinii noştri nu au posibilităţi să cumpere cărţi ortodoxe, soluţia salvatoare este înfiinţarea de mici biblioteci parohiale, care să funcţioneze cu scopul de a împrumuta cărţile solicitate. Spuneam mai sus că acest procedeu nu poate avea pretenţia a fi nou. Noutatea pe care o susţinem este că biblioteca trebuie să fie amenajată în apropierea Sf. Lăcaş, pentru a fi la îndemâna tuturor.

 

Biblioteca parohiei se află în legătură strânsă cu pangarul de cărţi al bisericii. În cazul în care acesta există, de aici se aprovizionează zestrea bibliotecii. Cărţile nu trebuie însă prezentate doar cu scopul de a fi vândute. Oamenii reacţionează negativ la tot ceea ce înseamnă ”business“ bisericesc. Odată prezentate, preotul are datoria de a anunţa preţul cărţilor precum şi faptul că cei care nu le pot procura le pot consulta gratuit doar solicitând asta responsabilului pentru bibliotecă.

 

Problema cea mai acută legată de aceste iniţiative este cea a banilor. Odată depăşită nevoia unei explicaţii a rostului bibliotecilor parohiale, responsabilii se vor întreba de unde vor face rost de bani pentru a le înmulţi zestrea. Problema este serioasă, dar trebuie ştiut că o investiţie de acest gen scuteşte de alte multe lucruri. Deşi tăcută, necerând hrană sau diurnă, cartea ştie să facă misiune cu o hărnicie greu de egalat până şi de preoţii cei mai silitori. Închipuiţi-vă: preotul stă acasă şi se roagă sau merge la şcoală, iar cartea îl ajută cu jertfelnicie la mântuirea unui suflet. Aceasta cu o condiţie: ca ea să nu se afle în dulapul din biserică ci pe masa credinciosului. 10 RON acum, dar în plan misionar este de nepreţuit preţul unei cărţi.

          Cartea este un sprijin .Ea ne ajută să înţelegem şi să pătrundem în tainele lumii ,a universului. În filele ei putem descoperi sfaturi, putem culege înţelepciune ,ne putem “adăposti” de gurile rele.

          O carte bună este o mângâiere deoarece ne alină ,ne atrage cu ajutorul subiectelor ei şi ne face să uităm de viaţa cotidiană.

          Cartea mai este un îndemn pentru că citind o carte dorim  a citi si altele ,astfel reuşim să găsim răspunsuri la întrebările noastre .

Cinstirea cere I se cuvine cărtii este ca şi cinstirea atribuită Evangheliei şi Bibliei deoarece este ceva de care avem nevoie ,este ceva care ajută mai mult decât ne putem imagina.

Dacă sunt descusute cum se cuvine, cărţile vorbesc despre viaţa celorlalţi oameni şi despre noi înşine. Citindu-le observăm cum ne şlefuiesc mintea cu vorbe înţelepte, cum ne modelează sufletul cu sentimente pilduitoare. Altfel spus, volumele tipărite sunt poticniri în calea destinului nostru muritor sau, potrivit lui Sadoveanu, numai în preajma cărţilor "creşte lumina cea fără de amurg a unei umanităţi în care muritorii îmblânziţi vor birui tristeţea trecerii prin viaţă.

 

O carte este o provocare pt. fiecate dintre noi .

Nu trebuie decât să profităm de aceeastă imensă comoară ,să învăţăm să o preţuim.     

 

 

Concluzii :

 

Preotul are o intreita misune : invatatoreasca, slujitoare si conducatoare.

Ca invatator el trebuie sa se ocupe si de biblioteca parohiei. Scopul nostru este de a-i face pe credinciosi sa cunoasca rolul benefic al bibliotecii de a stimularea gustului pentru lectură, creativitatea lor, de a le forma o atitudine de grijă, responsabilitate şi respect faţă de carte şi cultivarea dorinţei de a o păstra în bună stare, pentru ca să poată fi citită de cât mai mulţi credinciosi. In acelasi timp parintii trebuie catehizati cu privire la rolul bibliotecii  în formarea şi dezvoltarea deprinderilor de citire; sensibilizarea membrilor parohiei şi a altor factori în vederea realizării unor acte de donaţii şi sponsorizări; formarea obişnuinţei de a merge la bibliotecă, de a căuta cărţi sau alte informaţii pe care aceasta le oferă.

 

Toate acestea pot fi realizate numai prin implicarea activa a preotului paroh: prin activitati desfasurate in biblioteca, auditii, lectura de carte, concursuri, prezentari de carte, montaje literare, expozitii.

Î. P. S.  Antonie Plămădeală, scria in lucrarea Vocaţie şi misiune creştină în vremea noastră, Sibiu, aparuta in  1984: "Exigenţele lumii moderne au crescut şi din alte puncte de vedere. Se cere în plus cultură. Nu mai merge numai cu Ceaslovul şi cu Molitvelnicul. Preotul trebuie să fie egal în cultură cu păstoriţii lui, dacă nu chiar superior lor, fiindcă numai aşa mai poate sta de vorbă cu ei. Trebuie să răspundă la exigenţele lor, trebuie să vorbească în limba lor, limba veacului nostru, să macine ideile veacului nostru şi ale societăţii noastre, să poată deci răspunde preocupărilor credincioşilor de azi... Lumea de astăzi a început să vrea altceva, vrea argumente, vrea logică, vrea o desfăşurare de idei, stil sobru şi căutat, nu se mai mulţumeşte cu retorici ieftine şi cu floricele...".

 Să luăm aminte că aceste afirmaţii au fost făcute în anul 1984. De atunci au trecut 25 de ani! Afirmaţiile sunt valabile, dar responsabilitatea noastră, a slujitorilor a crescut simţitor. Atragem atenţia că sensul original al expresiei "învăţaţi" este "faceţi ucenici", ceea ce sugerează depăşirea simplei instruiri pe linie informativă, “învăţaţi” având astfel sensul de formaţi sufletele ucenicilor, faceţi-i ucenici ai lui Hristos!

 

Dorohoi, septembrie 2009 cu ocazia Conferintei preotesti .